Despre Buddhaşi
Sensul cuvântului "Buddha" este de "perfect Trezit" sau de "perfect înflorit", cu sensul de "Trezit la Realitate" şi respectiv de "cu potenţialul complet dezvoltat sau împlinit".
Deşi în majoritatea cazurilor cuvântul "Buddha" este folosit pentru a-l desemna pe Buddha Śakyamuni, cel de-al patrulea şi cel mai recent Buddha care a apărut în această lume acum aproximativ 2600 de ani, cuvântul este la bază un adjectiv şi nu un substantiv, şi se aplică oricărei fiinţe care a atins starea supremă, incomparabilă şi inegalabilă a Trezirii Perfecte, care a obţinut Realizarea completă a Realităţii.
Ca număr, aşa cum numărul fiinţelor este infinit (în budism se vorbeşte despre un număr infinit de lumi locuite, fiecare cu foarte multe fiinţe, şi având în total un număr infinit de fiinţe), şi numărul Buddhaşilor este tot infinit, chiar dacă mai mic decât al fiinţelor. Deşi proporţia între numărul Buddhaşilor şi cel al fiinţelor este foarte mică, totuşi ambele numere sunt infinite, din cauza infinităţii Existenţei.
Aşadar, deşi în Dharma sunt evidenţiaţi din motive evidente un număr finit de Buddhaşi (cum ar fi măreţul Buddha Amitābha, sau Buddha Dīpankara), totuşi se specifică în clar, în foarte multe locuri, şi faptul că numărul lor este infinit.
Mai mult, numeroase Sutre, printre care şi Tathāgatagarbha Sūtra explică în mod clar că orice fiinţă are sămânţa-de-Buddha, şi implicit şi potenţialul de a deveni Buddha, deşi această sămânţă este în prezent acoperită de vălurile ignoranţei.
Scopul acţiunilor şi învăţăturilor Buddhaşilor şi Bodhisattvaşilor
este de a ajuta toate fiinţele să se elibereze de ignoranţă, să o facă să înceteze, şi să îşi realizeze complet potenţialul. Este important de înţeles că acest lucru este perfect posibil pentru fiecare fiinţă.
Acest potenţial al tuturor fiinţelor include, printre altele, şi următoarele potenţialităţi:
- pentru o înţelepciune infinită şi nestânjenită de nimic;
- pentru o cunoaştere transcendentă infinită;
- pentru virtuţi şi calităţi infinite;
- pentru puteri infinite, care depăşesc orice imaginaţie;
- pentru o stare indescriptibilă aflată dincolo de orice suferinţă;
- pentru o compasiune infinită;
- pentru o acumulare infinită de merite,
- care este datorată atât eforturilor pentru dezvoltarea viziunii corecte cât şi celor pentru ajutorarea fiinţelor;
- care duce la resimţirea unor plăceri şi satisfacţii inconceptibil de rafinate, care sunt un efect şi nu un scop în sine;
- care duce şi ea la apariţia de puteri inimaginabile.
Aceasta este o enumerare foarte restrânsă, însă citind traducerile de pe acest site şi nu numai, veţi afla mult mai multe.
Aşadar, un Buddha este infinit mai mult decât un ceea ce poate o fiinţă obişnuită să imagineze drept un "eu, dar mult mai grozav". Pentru a indica măcar vag această infinitate a perfecţiunii unui Buddha sunt folosite mai multe epitete cum ar fi Tathāgata ("Cel-astfel-plecat" sau "Cel-astfel-venit"), Bhagavat (Divin, Binecuvântat), Jina (Victorios, Cuceritor), şi aşa mai departe.
Toate fiinţele pot şi trebuie să devină Buddhaşi, atât pentru a scăpa definitiv de orice suferinţă cât şi pentru a ajuta toate fiinţele să scape definitiv de suferinţă. Bineînţeles, beneficiile sunt pe măsura eforturilor, şi sunt exclusiv bune.
În lipsa unui termen mai bun, ca epitete pentru Buddhaşi am folosit şi cuvintele "Divin" şi "Binecuvântat", ca traducere aproximativă pentru cuvântul "Bhagavan" din sanscrită. Este foarte important de înţeles că acestea nu înseamnă că un Buddha ar fi "de provenienţă divină", sau de vreo altă "provenienţă" decât oricare altă fiinţă, sau că ar fi ceva "creat special" de către o putere preexistentă, deoarece acest lucru nu este adevărat. Un Buddha a ajuns să fie "divin" ca urmare a infinitei sale înţelepciuni-cunoaşteri, precum şi a infinitelor sale calităţi, puteri şi merite, apărute în urma unor eforturi şi activităţi absolut indescriptibile. Aceste eforturi şi activităţi pot fi făcute de oricine, şi în urma lor se va obţine exact acelaşi efect, adică Buddhaitatea. Ele nu sunt "rezervate" numai unor anumite fiinţe. Aşadar, prin "divin" doresc să indic transcendenţa şi perfecţiunea, şi nu ceva "creat" de vreun creator. La fel, prin cuvântul "binecuvântat" nu doresc să indic faptul că ar fi "binecuvântat de ceva sau de cineva", sau de vreun creator, ci că este înzestrat cu toate calităţile şi virtuţile conceptibile şi inconceptibile, obţinute prin efort şi nu "primite".